marți, 27 octombrie 2009

Ce este certificatul de rezidenta fiscala?

Ce este certificatul de rezidenta fiscala?

Potrivit unor principii de echitate fiscala, dublate de diverse conventii care au ca scop evitarea dublei impuneri, anumite tari au decis ca, in situatia in care contribuabilii lor intra in relatii contractuale cu nerezidenti, impozitul pe venit sa se aplice doar o data, intr-una din cele doua tari.
Romania este una dintre aceste tari, incheind in acest sens conventii de evitare a dublei impuneri cu foarte multe state. Astfel, in situatia in care o persoana juridica romana, spre exemplu, incheie un contract cu un furnizor din alt stat (dar cu care Romania sa fi incheiat astfel de conventie) si in baza acelui contract are de platit o anumita suma de bani, impozitul aferent acestui venit nu se va aplica si in Romania si in tara terta, ci doar in aceasta din urma.

Pentru a face dovada ca respectivul furnizor strain nu este inregistrat fiscal in Romania, acesta trebuie sa ofere contractantului roman un certificat de rezidenta fiscala, emis de autoritatea fiscala competenta din statul sau, pe baza unei cereri formulate de persoana interesata. El dovedeste astfel ca este platitor de impozit pe venit in tara sa, evitandu-se impunerea si in Romania pentru aceeasi suma.

In situatia in care furnizorul nerezident, desi indeplineste conditiile pentru a beneficia de evitarea dublei impuneri, nu aduce certificatul doveditor contractantului roman, se vor aplica regulile de drept comun in materie, prevazute de titlul V al codului Fiscal Roman (Impozitul pe veniturile obtinute din Romania de nerezidenti). Astfel, contribuabilul roman nu mai poate sa plateasca legal nerezidentului intreaga suma la care s-a obligat potrivit contractului, ci trebuie sa retina la sursa impozitul pe venit aferent acestei sume, potrivit legii romane.

Pentru a fi considerat valabil, certificatul de rezidenta fiscala trebuie prezentat de catre nerezidentul contractant la momentul realizarii venitului (sau in anul urmator realizarii acestuia). El trebuie depus in original, sau tradus si legalizat.

Odata obtinut acest certificat, intra automat in vigoare prevederile speciale ale conventiei de evitare a dublei impuneri incheiate de Romania cu statul respectiv (chiar daca in mare parte sunt asemanatoare, conventiile pot avea diferente specifice de la tara la tara).

Astfel, va fi efectuata regularizarea impozitului in cadrul termenului legal de prescriptie, cu conditia mentiunii exprese in certificat ca respectivul nerezident beneficiar al venitului a avut, in termenul de prescriptie, rezidenta fiscala in statul contractant cu care este incheiata conventia de evitare a dublei impuneri, pentru toata perioada in care s-au realizat veniturile din Romania.

Potrivit Codului Fiscal, certificatul de rezidenta fiscala prezentat in cursul anului pentru care se fac platile este valabil si in primele 60 de zile calendaristice din anul urmator, cu exceptia situatiei in care se schimba conditiile de rezidenta.

Macheta certificatului de rezidenta fiscala pentru rezidentii romani, precum si termenul de depunere de catre nerezidenti a documentelor de rezidenta fiscala, emise de autoritatea din statul de rezidenta al acestora, se stabilesc prin norme.

In principiu, orice astfel de certificat trebuie sa contina un minim de informatii: statul de rezidenta al contractantului, datele de identificare ale acestuia, mentiunea ca respectivul este rezident in acel stat in sensul conventiei de evitare a dublei impuneri incheiata cu Romania, mentiunea ca respectivul contractant este un platitor regulat de taxe si impozite in statul sau de resedinta, eventual cu aratarea ultimei perioade pentru care a achitat impozitele, mentionarea anului in care este valabil certificatul, data, semnatura si stampila oficiala a autoritatii emitente.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu